poftim

Cu spatele gol, umbrit de de piele
cuvintele deveneau intelesuri
si povesti fara castele.
Cu lipsa de lumina, ganduri bune
durerea devenea suferinta
si tacere.
Cu puterea lipsei si cuvinte,
atingerea devenea mangaiere,
si muzica.
Cu stanci, distanta
caderea devebea usoara
si aer.
Cu trupuri, nisip neatins de lumina
omul devenea mic
si zapada.
si goluri.
Cu prea multul gol
carnea devine lut
si atat.

Visul si lumea

Din vis din lumea troienita de pante abrupte spre adancul civilizatie parasita s-au descoperit nisipuri usor calde, deloc fierbinti.

Zapada a ridicat solul mai inalt spre fereastra acoperind-o cu frig si caldura dincolo de perdeaua albastra intinsa deasupra uneia albe. Caldura alba dintre albastru imi halucineaza intinderea plajei unei mari acea cu nisipuri usor calde. Acolo auzeam o usoara adiere de povesti, dar eram singur. Ori e totul in capul meu ori eu nu sunt aici.

Multe pasari negre insumand un stol s-au aruncat in fuga prevestitoare peste o noua mare proaspat nascuta din norii albi ce s-au adunat peste cer, atat de albi ca si intinderea aceasta peste care ne aflam acum intinsi.

 - intinde-ti mana.-

Asa a continuat povestea aceea auzita in locul unde nu ma aflam. Mi-am intins mana spre necunoastere. In aceleasi acorduri din indepartarea calda mi-a atins mana de pantecul ei, mangaindu-l.

- o sa fie cel mai frumos si cel mai iubit copil-

Atunci simfonia s-a rupt in acorduri fin taioase. Vedeam totul, clar...noptile, vorbele, aburul acelor umbre numite sentimente si mai presus era ea, era tot ea.

Mi-a povestit viata lui caci o stia, din intelepciunea ei necunoscuta din viziunile ei ii stia viata ii stia povestea asa cum imi povestea acum mie mangaidu-si pantecut cu mana mea.