Eu nu imi doresc mult

Eu nu imi doresc mult, dar

am mai putin decat mi-am dorit.

As vrea sa le fie nu dor de mine,

ci,

mie de ei.

As fi vrut sa imi fie mie dor de voi,

ci,

nu voua de mine...mie de voi.

Eu am inteles dorul in felul in care nu il va intelege nimeni din voi.

As vrea sa va amintiti de mine,

dar sa nu va fie dor de mine.

Sa nu va ganditi la mine

Sa nu va amintiti de mine

Sa nu ma pomeniti in momentele fericirii voastre.

Sa va amintiti de mine, caci

v-am adus tristetea.

V-am facut cunoscuta nefericirea.

V-am adus in necunoasta nastere a nefericirii si a surghiunului

va doresc sa ma urati asa cum va urasc si eu.

Asa cum vecii ma urasc

necunoscandu-ma prin doar prin

vocile noptilor nu care nu am spus nimic si as fi vrut sa spun despre voi, despre noi, despre acei care nu au citit versurile si nu au ridicat capul deasupra lor atunci,

atunci,

cand privirea lor a spus sa citeasca, sa-si vada viata sa si’o scrie si apoi

sa mearga spre neant.

Si imi e atat de frica de neantul si de durerea si suferinta ce inca

nu mi’a fost descoperita.

                e neantul in care imi voi gasi tatal

Imi e atat de frica de voi

cei pe care ii voi gasi intamplator.

Imi e frica de neantul acestei feresti; mi’e frica de neant.

Mi’e frica, ma cobor, ma covarsesc si am cobor de ceea ce cunosc

de ceea ce as fi cunoscut

de ceea ce am cunoscut

de ceea ce am cunoscut dinaintea vremii mele,

mi’e frica de tot, mi’e frica de voi

mi’e frica de nestirea voastra

de nelegiuirea si ingratia cu care ma iubiti.

Pe cat imi e de drag, imi e si teama:

la sfarsitul acestei zile si ce’a mai ramas din aceasta lume

si sfanta mama si ma va plange si ea, si sfanta’mi mama ce ma va plange,

ma vor ???

in altarul lumii pe care mi’o ve’ti inchina.

Aici totul se va transforma in vis,

si visul in lume atunci cand lumea va fi vis si visul va fi lume

asa cum eu va visez fantome ale acestei fantomatice lumi.

Imi ve’ti fii nuli asa cum eu va voi fii mult.

sunteti subtiri, va vedeti si va revarsati

asa cum usor si brusc din aceasta lume va parasesc.

Mergeti in poemele mele acolo

unde mormintele vin si diminetile sunt pline de roua;

apoi mergeti acolo unde diminetile mele vor fi fost pline cu talpi,

cu talpi in iarba inmiresmata cu roua,

cu roua cerurilor si tineti minte:

                Eu sunt cerul, iar roua e a mea si nu’mi furati ce v’am povestit, v’am spus, v’am destainuit, v’am adus in cunoastere si v’am presarat din alte lumi.

Eu traiesc in lumea pe care voi nu mi’ati fi dorit’o

caci eu rasar roua din lumea de dincolo de zori.

Eu m-am nascut inainte

de vreme,

in lumea de dincolo de zori,

in lumea celor ce seamana agonia.

Eu seman agonia in lumea voastra.

M’ati ucis in lumea voastra.

As fi ales sa va ucid in versuri, dar v’am ucis in lumea ce v’a ucis inaintea ultimului etaj,

inaintea neantului, inaintea voastra,

deasupra mea.

-          De ce l’am ucis?

De ce l-am ucis ? prin vorbe, prin el ca sa fiu eu???

De ce incerc sa fiu ce a fost sau ce ar fi fost sau inimaginabilul ce va fi fost caci l’am ucis.

Sunt criminalul vietii.

Sunt pamanteanul ce isi va fi platit lacrimile neplanse.

Sunt cel pe care il iubiti daruindu-i moartea.

„ Daruiesc acest poem.”