Dragii mei necunoscuti

Ploaia zace sprijinita pe norii

alungati de pamantul

innourat de amintiri

ale trecutului

gasit in viitorul altor lumi.

Se aud vocile tuturor;

se aud vocile ultimelor acorduri

haotice ale pierderii, ale pierdutului;

aceeasi nori intind

focul altor ceasuri

aduse

de literele galbene trecute

prin albastru.

Se asterne tacere.

Fiarele murmura un cant

cheama profanul.

De ce sa fim?
Pentru ce?
Sa se inalte de ce-ul!

Sa ne cunoastem intrebarile!

Acum sa cantam.

Sa dezacordam simfonia si-apoi sa scriem.

Asterne-te peste o podea de muzica,

si stiga catre tine; cheama-te.

Adu-ti gandurile langa umbra mea,

infioara-ma cand te aduci inataia oara in fata ta.

Tresari cand te cunosti pe tine.

- Ei iti vor canta sa ii duci

sa te descopere, ei te vor invata pe tine in fata ta;

te vor deforma si te vor pune sa te recunosti-

Asculta-mi glasul

si pleaca.