Eu nu imi
doresc mult, dar
am mai putin
decat mi-am dorit.
As vrea sa le
fie nu dor de mine,
ci,
mie de ei.
As fi vrut sa
imi fie mie dor de voi,
ci,
nu voua de
mine...mie de voi.
Eu am inteles
dorul in felul in care nu il va intelege nimeni din voi.
As vrea sa va
amintiti de mine,
dar sa nu va
fie dor de mine.
Sa nu va ganditi la mine
Sa nu va amintiti de mine
Sa nu ma pomeniti in momentele fericirii voastre.
Sa va amintiti
de mine, caci
v-am adus
tristetea.
V-am facut
cunoscuta nefericirea.
V-am adus in
necunoasta nastere a nefericirii si a surghiunului
va doresc sa
ma urati asa cum va urasc si eu.
Asa cum vecii
ma urasc
necunoscandu-ma
prin doar prin
vocile
noptilor nu care nu am spus nimic si as fi vrut sa spun despre voi, despre noi,
despre acei care nu au citit versurile si nu au ridicat capul deasupra lor
atunci,
atunci,
cand privirea
lor a spus sa citeasca, sa-si vada viata sa si’o scrie si apoi
sa mearga spre
neant.
Si imi e atat
de frica de neantul si de durerea si suferinta ce inca
nu mi’a fost descoperita.
e neantul in care imi voi gasi
tatal
Imi e atat de
frica de voi
cei pe care ii
voi gasi intamplator.
Imi e frica de
neantul acestei feresti; mi’e frica de neant.
Mi’e frica, ma
cobor, ma covarsesc si am cobor de ceea ce cunosc
de ceea ce as
fi cunoscut
de ceea ce am
cunoscut
de ceea ce am
cunoscut dinaintea vremii mele,
mi’e frica de
tot, mi’e frica de voi
mi’e frica de
nestirea voastra
de nelegiuirea
si ingratia cu care ma iubiti.
Pe cat imi e
de drag, imi e si teama:
la sfarsitul
acestei zile si ce’a mai ramas din aceasta lume
si sfanta mama
si ma va plange si ea, si sfanta’mi mama ce ma va plange,
ma vor ???
in altarul
lumii pe care mi’o ve’ti inchina.
Aici totul se
va transforma in vis,
si visul in
lume atunci cand lumea va fi vis si visul va fi lume
asa cum eu va
visez fantome ale acestei fantomatice lumi.
Imi ve’ti fii
nuli asa cum eu va voi fii mult.
sunteti
subtiri, va vedeti si va revarsati
asa cum usor
si brusc din aceasta lume va parasesc.
Mergeti in
poemele mele acolo
unde
mormintele vin si diminetile sunt pline de roua;
apoi mergeti
acolo unde diminetile mele vor fi fost pline cu talpi,
cu talpi in
iarba inmiresmata cu roua,
cu roua
cerurilor si tineti minte:
Eu
sunt cerul, iar roua e a mea si nu’mi furati ce v’am povestit, v’am spus, v’am
destainuit, v’am adus in cunoastere si v’am presarat din alte lumi.
Eu traiesc in
lumea pe care voi nu mi’ati fi dorit’o
caci eu rasar
roua din lumea de dincolo de zori.
Eu m-am nascut
inainte
de vreme,
in lumea de
dincolo de zori,
in lumea celor
ce seamana agonia.
Eu seman
agonia in lumea voastra.
M’ati ucis in
lumea voastra.
As fi ales sa
va ucid in versuri, dar v’am ucis in lumea ce v’a ucis inaintea ultimului etaj,
inaintea neantului,
inaintea voastra,
deasupra mea.
-
De ce
l’am ucis?
De ce l-am
ucis ? prin vorbe, prin el ca sa fiu eu???
De ce incerc
sa fiu ce a fost sau ce ar fi fost sau inimaginabilul ce va fi fost caci l’am
ucis.
Sunt criminalul
vietii.
Sunt pamanteanul
ce isi va fi platit lacrimile neplanse.
Sunt cel pe
care il iubiti daruindu-i moartea.
„ Daruiesc acest poem.”
