sâmbătă, 13 martie 2010

Cant catre noapte


In cea de-a treia ora a noptii,

Voi cobora in haine negre.

E gata groapa?

E gata timpul?

voi intreba, fara sa stiu.

Plecati! eu singur imi inchid cavoul.

Ploaia si tristetea mea voua le las.

O vesnicie acum,

nu sunt; nu vreau;

si o sa vin.




Dintre voi ma uit;

sub ceara lumanarilor sa dorm,

in cea de-a treia ora a noptii.

Sub lumanari de ceara-n paza

sa dormi,

tu cel,

ce-arunci o piatra

spre cel nevinovat.

Asa scria pe-un alb perete,

la mine in cavou...

Poteci lungi voi alerga,

printre sicrie;

in haine negre.

O sa vad chipul celui mort,

o sa-l ating pe fruntea-i alba.

In acest loc, in aceasta groapa

va vad pe voi

unde ve-ti fi.

Noaptea

imi citeste vocile

corale ale indepartarii

ca ma striga in soapta-i rece.

Cuvintele ce plang pe-o piatra

se aud din noapte;

deasupra lor, cuvintelor,

e numele meu scris,

cu foaie aurita.

Indepartarea ma striga

sa beau, sa beau pentru cei morti,

sa inchin

lor;

sa gust din morti, apoi,

moartea lor nemuritoare

sa moara in a mea suflare.

Vocea noptii ma cheama sa beau

sa beau pentru cei morti;

sa beau pentru cei ce maine veti murii.

Noaptea-mi citesti mai departe,

si multi aveau sa moara maine.

In haine negre,

sa beau pentru ei de-acum;

sa gust acum din ei,

caci vina nu-i a lor;

dar iata-i oameni sunt.

Oamani sunt cu toti.

Doar nisip si coaste,

suflarea-i

moarta de mult.

Cuvintele ce-au plans pe-e piatra

le scriu acum;

la intrarea in cavoul meu.

Si scriu la nesfarsit:regrete eterne.

Usa cavoului

mi-o voi inchide singur,

ma voi lipi de-o cruce,

si nu voi mai clipii;

dar noaptea-mi citeste mai departe.

Cavouri, sicrie,

orbile goale,

ce plutesc

in albe frunti,

si apoi doua cuvinte:

regrete eterne.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu