In cea de-a treia ora a noptii,
Voi cobora in haine negre.
E gata groapa?
E gata timpul?
voi intreba, fara sa stiu.
Plecati! eu singur imi inchid cavoul.
Ploaia si tristetea mea voua le las.
O vesnicie acum,
nu sunt; nu vreau;
si o sa vin.
Dintre voi ma uit;
sub ceara lumanarilor sa dorm,
in cea de-a treia ora a noptii.
Sub lumanari de ceara-n paza
sa dormi,
tu cel,
ce-arunci o piatra
spre cel nevinovat.
Asa scria pe-un alb perete,
la mine in cavou...
Poteci lungi voi alerga,
printre sicrie;
in haine negre.
O sa vad chipul celui mort,
o sa-l ating pe fruntea-i alba.
In acest loc, in aceasta groapa
va vad pe voi
unde ve-ti fi.
Noaptea
imi citeste vocile
corale ale indepartarii
ca ma striga in soapta-i rece.
Cuvintele ce plang pe-o piatra
se aud din noapte;
deasupra lor, cuvintelor,
e numele meu scris,
cu foaie aurita.
Indepartarea ma striga
sa beau, sa beau pentru cei morti,
sa inchin
lor;
sa gust din morti, apoi,
moartea lor nemuritoare
sa moara in a mea suflare.
Vocea noptii ma cheama sa beau
sa beau pentru cei morti;
sa beau pentru cei ce maine veti murii.
Noaptea-mi citesti mai departe,
si multi aveau sa moara maine.
In haine negre,
sa beau pentru ei de-acum;
sa gust acum din ei,
caci vina nu-i a lor;
dar iata-i oameni sunt.
Oamani sunt cu toti.
Doar nisip si coaste,
suflarea-i
moarta de mult.
Cuvintele ce-au plans pe-e piatra
le scriu acum;
la intrarea in cavoul meu.
Si scriu la nesfarsit:regrete eterne.
Usa cavoului
mi-o voi inchide singur,
ma voi lipi de-o cruce,
si nu voi mai clipii;
dar noaptea-mi citeste mai departe.
Cavouri, sicrie,
orbile goale,
ce plutesc
in albe frunti,
si apoi doua cuvinte:
regrete eterne.
